Meiul (Panicum miliaceum) este o plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenţa ramificată şi cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreţ pentru vite. Nu se cunoaşte exact strămoşul sălbatic al meiului şi nici locul unde a fost cultivat pentru prima dată, dar a apărut ca plantă de cultură în Transcaucazia şi China acum 7000 de ani, posibil fiind domesticit independent în mai multe regiuni. Este cultivat încă extensiv în India, Rusia, Orientul Mijlociu, Turcia şi România. În Statele Unite, meiul este folosit drept hrană pentru păsări. Este de asemenea vândut pe post de aliment dietetic şi, datorită lipsei sale de gluten, poate fi inclus în dieta persoanelor care nu pot tolera grâul.
|