Limbi indo-europene.html |
| | | ca | | | de | | | en | | | es | | | fr | | | it | | | nl | | | no | | | pl | | | pt | | | ru | | | ro | | | fi | | | sv | | | tr | | | vo | | |
| |  |
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populaţia planetei, în special în Europa, nordul şi sudul Asiei, cele 2 Americi şi Australia, precum şi pe arii însemnate din celelalte zone. Următoarele familii de limbi, în privinţa numărului de vorbitori, sunt limbile sino-tibetane şi limbile afro-asiatice. Lingviştii estimează că există peste 400 de limbi şi dialecte indo-europene (443 potrivit bazei de date SIL).
Numele de "limbi indo-europene" i-a fost atribuit pentru a reflecta răspândirea acestor limbi, în special în India şi Europa, deşi trebuie subliniat atât faptul că nu toate etniile de aici vorbesc o limbă indo-europeană, precum şi faptul că limbile indo-europene se vorbesc şi în alte părţi ale globului. Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă.
Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni:
- Hindi: 432.000.000;
- Spaniola: 390.000.000;
- Engleza: 341.000.000;
- portugheza: 210.000.000;
- Bengali (angla): 171.000.000;
- rusa: 145.000.000.
Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparţin superfamiliei indo-europene. Fac excepţie limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana şi finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în mare parte din arabă) - şi turca aparţinând limbilor turcice.
modifică Istorie
Ipoteza înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de învăţatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn, care a observat că o serie de limbi europene se aseamănă cu persana şi a înaintat ideea că toate aceste limbi se înrudesc cu limba sciţilor. Această descoperire a rămas însă fără ecou în preocupările ştiinţifice ale vremii şi a fost reluată în 1786 de filologul britanic Sir William Jones în lucrarea sa "The Sanscrit Language" ("Limba sanscrită"), unde observa asemănări între 4 dintre cele mai vechi limbi cunoscute în vremea lui: sanscrita, latina, greaca şi persana. Iată mai jos un celebru citat dintr-o lucrare a sa apărută în 1798:
| "The Sanscrit language, whatever be its antiquity, is of a wonderful structure; more perfect than the Greek, more copious than the Latin, and more exquisitely refined than either, yet bearing to both of them a stronger affinity, both in the roots of verbs and the forms of grammar, than could possibly have been produced by accident; so strong indeed, that no philologer could examine them all three, without believing them to have sprung from some common source, which, perhaps, no longer exists..." | "Limba sanscrită, fie ea cât de antică, este de o structură minunată; mai perfectă decât elina, mai bogată decât latina şi mai desăvârşit rafinată decât amândouă, totuşi dovedind faţă de ambele o afinitate, atât în rădăcinile verbelor, cât şi în formele gramaticii, mai puternică decât ar fi putut apărea din pură întâmplare; atât de puternică încât nici nu filolog nu le poate cerceta fără să fie convins că toate trei au izvorât din vreo sursă comună care, probabil, nu mai există..." |
|
|
|
|
|
|
Comparaţia sistematică ale acestor limbi înrudite şi altor limbi vechi, realizată de Franz Bopp în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a susţinut această teorie; iar lucrarea sa, publicată între 1833 şi 1852 şi intitulată "Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litauischen, Gotischen und Deutschen" ("Gramatică comparativă a limbilor sanscrită, zend, greacă, latină, lituaniană, gotică şi germană") este considerată începutul studiilor indo-europene ca disciplină academică.
Limba comună din care s-au dezvoltat toate aceste limbi se numeşte limba proto-indo-europeană (PIE); este o limbă teoretică în sensul că tot ce se ştie despre această limbă izvorăşte din analiza limbilor moderne şi a acelora dispărute care s-au păstrat în formă scrisă. Locul geografic din care a apărut proto-indo-europeana este controversat, dar cel mai probabil pare să fi fost regiunea din jurul Mării Negre, în teritoriile actuale ale Armeniei, României sau Ucrainei.
Coloana de hărţi alăturată reprezintă una dintre variantele de istorie veche a limbilor indo-europene, numită ipoteza Kurgan, care, în prezent, este cea mai larg acceptată de lingvişti. În rusă, "kurgan" (cuvânt de origine turcă) înseamnă tumulus, o ridicătură de pământ şi pietre deasupra unui mormânt.
S-a propus şi ipoteza că limba proto-indo-europeană ar aparţine unei superfamilii, a limbilor numite "nostratice", dar din lipsă de argumente suficient de solide această teorie este controversată.
modifică Clasificare
Familia de limbi indo-europene se compune din mai multe subfamilii:
- Limbile anatoliene: dispărute;
- Limbile indo-iraniene;
- Limba greacă şi alte limbi înrudite care au dispărut;
- Limbile italice: între care limba latină;
- Limbile romanice: descendentele limbii latine, între care şi limba română;
- Limbile celtice;
- Limbile germanice;
- Limbile traco-frigiene: singura rămasă este limba armeană;
- Limbile toharice: dispărute;
- Limbile slave;
- Limbile baltice: probabil înrudite cu limbile slave;
- Limbile traco-ilire: singura rămasă este limba albaneză. Printre ele probabil că se numără: limba dacă şi limba tracă;
- Limbile gaelice;
Tabelul de mai jos cuprinde o listă extinsă de limbi indo-europene, organizată pe subfamilii, grupe şi subgrupe. Limbile dispărute sunt însemnate cu căte un asterix (*). Acest tabel reflectă numai una dintre divizările posibile, adesea relaţiile de înrudire nefiind suficient de precis cunoscute.
modifică Legături externe
- Tabel cu limbile indo-europene, la Yahoo! Education (lb. engleză)
- Limbile indo-europene, la Ethnologue.com