Limba turcă.html |
| | | ca | | | de | | | en | | | es | | | fr | | | it | | | nl | | | no | | | pl | | | pt | | | ru | | | ro | | | fi | | | sv | | | tr | | | vo | | |
| |  |
Limba turcă (Türkçe) este o limbă turcică vorbită în principal în Turcia (51,8 milioane), Bulgaria (810.000), Cipru (175.000), Grecia (300.000), România (30.000) şi de emigranţii turci din Uniunea Europeană (3-4 milioane).
Numărul vorbitorilor nativi este estimat la 60 de milioane, iar numărul total de vorbitori la 75 de milioane. Dacă se includ şi alte populaţii care vorbesc cîteva limbi foarte apropiate, situate în raport de dialect cu turca (azerii, turkmenii, etc.), numărul vorbitorilor nativi atinge 100 de milioane, iar numărul total al vorbitorilor 125 de milioane.
Limba turcă vorbită în Turcia (türkçe sau türk dili) face parte din marele grup al limbilor altaice.
Faţă de celelalte limbi turcice, apropiate de limba turcă (mai ales azera, găgăuză şi turkmena), există deosebiri importante în gramatică, vocabular şi fonetică.
Limba turcă este aglutinantă. Foloseşte preponderent sufixele, iar prefixele mai rar.
modifică Fonetica
modifică Alfabetul
Limba turcă în decursul timpului a folosit diferite sisteme de scriere:
- [Alfabetul runic turcic|Scrierea Orhon]]
- Alfabetul uigur
- Alfabetul arab
Alfabetul arab a fost folosit din secolul al XIII-lea până la 28 noiembrie 1928, când preşedintele de atunci al Turciei, Mustafa Kemal Atatürk, a dispus adoptarea alfabetul latin ca alfabet oficial. Alfabetul latin a fost completat cu literele ı ç ğ ş ö ü (primele două litere: rostite [î] şi [č], ca în „ce/ci”, iar al treilea semn este mut, de ex. Çobanoğlu, citeşte [ciobanolu]).
Alfabetul turc este relativ "fonetic", dar există şi excepţii.
Literele alfabetului:
- a b c ç d e f g ğ h ı i j k l m n o ö p r s ş t u ü v y z
- A B C Ç D E F G Ğ H I İ J K L M N O Ö P R S Ş T U Ü V Y Z
- vocale anterioare: e, i, ö, ü
- vocale posterioare: a, ı, o, u
Vocala â există în cuvintele de origine arabă, se pronunţă ca a lung. Exemplu lâzım (necesar).
modifică Caracteristici
Limba turcă are următoarele însuşiri:
- este aglutinantă, foloseşte sufixe specifice într-o ordine bine definită
- are armonie vocalică: vocala din sufix se potriveşte cu vocala ultimei silabe din rădăcină:ev-de (în casă), ada-da (pe insulă), okul-da (în şcoală)
- atributul precede substantivul: güzel çiçek (floare frumoasă)
- nu există gen gramatical
- ca şi în maghiară semnul pentru plural lipseşte în cazul în care se foloseşte un numeral sau un adverb de cantitate: iki kitap (două cărţi), kitaplar (cărţi) ,kaç kitap var? (câte cărţi sunt?)
- nu prea suportă aglomerarea de vocale
- verbul se află la sfârşitul propoziţiei: Ali Burcu'yu çok seviyor (Ali o iubeşte foarte mult pe Burcu [burdju])
Spre deosebire de alte limbi turcice, limba turcă prezintă însuşiri de bază asemănătoare sau identice cu ale limbilor uralice (între care finlandeza, estona şi maghiara. Ordinea sufixelor şi potrivirea lor în funcţie de vocalismul rădăcinii prezintă asemănări soluţiile pentru aceleaşi categorii gramaticale din limbile finice (de exemplu finlandeza) şi ugrice (de exemplu maghiara).
