Limba romani (numită şi rromani,[1][2] romanes[3][4] sau ţigănească;[5] autonim: rromani ćhib) este limba vorbită de romi. Limba face parte din ramura indo-ariană a limbilor indo-europene, fiind similară cu limbi precum punjaba şi hindi.
În toată lumea, sunt aproximativ 4,8 milioane de vorbitori de romani, ţara cu cei mai mulţi vorbitori fiind România (273.500 de persoane), urmată de Slovacia (253.943). Alte ţări unde numărul de vorbitori este peste 100.000 sunt Cehia, Bulgaria şi Ungaria. În termeni de procente din populaţia ţărilor, Slovacia este pe primul loc cu 4,8% populaţie vorbitoare de limbă romani; România este pe locul 6, cu 1,2%.
Primele cuvinte scrise în romani dateaza din anul 1547, când englezul Andrew Borde publică în The First Boke of the Introduction of Knowledge treisprezece expresii uzuale în limba romani, folosindu-se de cunoştinţele superficiale ale unui informator.
În funcţie de ţara în care s-au stabilit populaţiile de romi, limba vorbită a împrumutat cuvinte din limbile dominante în regiunile respective. Dialectele limbii romani s-au diferenţiat mult unele de altele, înţelegerea reciprocă nefiind totdeauna posibilă între vorbitori ai unor dialecte diferite.
În unele ţări, precum România, Suedia sau Serbia s-au făcut eforturi de standardizare a limbii romani. În România, eforturile de standardizare sînt în primul rând rezultatul muncii lui Gheorghe Sarău, care a alcătuit o variantă purificată a limbii romani, folosită acum în învăţământ. La nivelul anului 2002, în România pentru aproximativ 15.000 de copii de etnie rromă se preda limba rromă.[6]
- ^ Gheorghe Sarău, Curs de limba rromani, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000
- ^ Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Programa pentru limba şi literatura rromani maternă, Bucureşti, 2004
- ^ Pro TV, „Preşedintele Băsescu a vorbit romilor în limba romanes”, 22 octombrie 2007
- ^ Evenimentul, „Cursuri pentru predarea în limba romanes”, 1 noiembrie 2006
- ^ Noul dicţionar explicativ al limbii române, Editura Litera Internaţional, 2002
- ^ http://www.linguapax.org/congres04/pdf/halwachs.pdf
modifică Legături externe
|