Ibrahim I

 
ca de en es fr it nl no pl pt ru ro fi sv tr vo


 

Ibrahim I

Ibrahim I Derbendi, marele om de stat azer, domnitorul statului Şirvan (1382-1417)

În 1386, Tamerlan a ocupat Tabrizul şi de acolo a înaintat spre Şirvan, Karabagh şi Derbend, lăsând în urma sa doar jafuri şi distrugeri. Culmea rezistenţei poporului a fost apărarea cetăţii Alindja, care a fost asediată timp de 14 ani, invadatorii nereuşind s-o cucerească. În 1397 ostea ţinutului Şeki din nordul Azerbaidjanului, cu sprijinul soldaţilor georgieni, a venit în ajutorul cetăţii Alindja şi timurizii au suferit o înfrângere însemnată.

Anii dominaţiei timuride reprezintă o perioadă întunecată a istoriei Azerbaidjanului. Măcelărind populaţia provinciilor sudice ale Azerbaidjanului în mod nemilos Tamerlan a încercat să ajungă spre nord, în Şirvan. Dar, suveranul Şirvanului ("Şirvanşah"), Ibrahim I (1382-1417) din dinastia Derbendizilor, a reuşit pe calea diplomaţiei să salveze poporul său de nenorocire. Acesta, folosind contradicţiile dintre Hoarda de Aur şi timurizi, a obţinut autonomia internă, a întrat în alianţă cu Tamerlan şi a reuşit incheierea unei păci cu regele georgian Gheorghi VII. Într-adevăr oastea Şirvanului a participat la campaniile militare impotriva lui Tohtamâş (1395) şi sultanului otoman Bayazid I (1399) şi în schimb tributul plătit timurizilor era aproape simbolic.

Imaginea artistică a lui Ibrahim I Derbendi în filmul "Nasimi", Azerbaycanfilm, 1974

Imediat după moartea lui Tamerlan (1405) au urmat luptele pentru putere în imperiul său ceea ce a afectat situaţia din Azerbaidjan. În provinciile Tabriz, Maragha, Karabah ş.a. au inceput răscoale ce au creat o posibilitate rară pentru Ibrahim I să-i alunge pe străini din ţară şi s-o unească sub autoritatea sa. Oastea Şirvanului lovind garnizoanele timuride a ocupat o mare parte din Azerbaidjan, Karabah şi Gandja. În primavara anului 1406 la Tebriz începe o revoltă antitimuridă sub conducerea tamgaciului (şef al colectorilor de impozite) Ahi Qassab ("ahi" este membru al frăţiei meşteşugărilor oraşeni, iar "qassab" înseamnă "casap, măcelar") şi Ibrahim I întră în capitală istorică a ţării. Tabrizul însemna cheia Azerbaidjanului şi sfârşitul dominaţiei timuride.

Dar, unirea Azerbaidjanului nu s-a realizat şi Ibrahim I sub presiunea sultanului gelairid Ahmad, care deja obţinuse Bagdadul, părăsind oraşul s-a retras spre graniţele sale. Fiindcă după moartea lui Tamerlan (1405), sultanul Egiptului îi eliberase pe suveranii - refugiaţi, sultan Ahmad Djelairi şi Qara Yusif Karakoyunlu. Dar, nici sultanul Ahmad nu a reuşit să-şi păstreze puterea şi Tabrizul a fost ocupat de fiul lui Miranşah, Abu Bakr.

Între timp se întărise confederaţia triburilor turcice Qaraqoyunlu după întoarcerea liderului lor Qara Yusif, care a ocupat o parte din Azerbaidjan. În 1408, Qara Yusif a câştigat lupta cu fiul lui Tamerlan, Miranşah, în care a murit ultimul, el întrând în oraş invită tot pe Ahmad, sultanul din dinastia gelairidă, fiindcă nu avea legitimitate conform concepţiilor orientale medievale, numai că sultanul nu voia să accepte protectoratul Qaraqoyunlu. Când Qara Yusif a părăsit Tabrizul pentru o altă campanie militară, sultanul năpădind garnizoana sa, cheamă în ajutor pe Şirvanşah. Înainte de a ajunge armata Şirvanului Qara Yusif înfrânge oastea lui Ahmad în apropierea Tabrizului (30 august), unde ultimul a fost ucis, acesta fiind ultimul suveran din dinastiei Djelairizilor (1341-1410). În locul statului respectiv s-a înfiinţat statul Qaraqoyunlu cu capitala în Tebriz (1410-1468). Comandantul armatei Şirvanului, Kayumars, fiul lui Ibrahim I, căzut în prizonierat, a fost eliberat de Qara Yusif, fără nici-o condiţie, într-un mod foarte straniu pentru timpul respectiv şi bănuindu-l de înţelegere secretă cu suveranul Qaraqoyunlu, Ibrahim I şi-a executat pe propriul fiu.

În aceşti ani situaţia în Şirvan era mult mai complicată, pentru că moartea lui Tamerlan a oferit oportunitatea îndeplinirii unei necesităţi istorice, unirea Azerbaidjanului, pentru care confruntau diferiţi suverani locali. Qara Yusif, folosind ca motiv executarea lui Kayumars, începe o campanie militară impotrivă Şirvanului. Alianţa Şirvanului cu micul stat feudal azer - Şaki şi regatul georgian Kahetia, suferă o înfrângere într-o luptă pe malul fluviului Kura (6 noiembrie 1412), adică la graniţa Şirvanului, de către cavaleria Qaraqoyunlu. Toţi suverani aliaţi, toată aristocraţia Şirvanului au căzut prizonieri. Doar în 1413, Ibrahim I în schimbul unui tribut imens, care a fost plătit pe urmă de către starostele breslelor meşteşugăreşti din Tabriz în fruntea cu Ahi Gassab, se întoarce în ţara sa, recunoscundu-se vasalul suveranului Qaraqoyunlu, iar armata de ocupaţie părăseşte Şirvanul.

În 1417 a murit şirvanşahul Ibrahim I Derbendi, în vârsta înaintată, datorită cărui capacităţi diplomatice şi militare căruia, decursul a 30 ani de domnie, statul Şirvan şi-a păstrat independenţa, şi-a întărit autoritatea şi şi-a largit teritoriul fiind singurul stat azer care a supravieţuit marilor tulburări ale timpului. Noul şirvanşah Halilullah I a reluat relaţiile de prietenie cu urmaşul lui Tamerlan, Şahruh care ocupase o mare parte din Asia Centrală şi din Iran.


Subiecte Azerbaidjan --- Azeri --- Limba azeră

Apărare  •  Aşezări  •  Capitala  •  Climă  •  Conducători  •  Cultură  •  Demografie  • 
 •  Economie  •  Educaţie  •  Faună  •  Floră  •  Geografie  •  Hidrografie  •  Istorie  •  Oraşe  •  Politică  • 
 •  Sănătate  •  Sport  •  Steag  •  Stemă  •  Subdiviziuni  •  Turism  •  •  Cioturi  •  •  Formate  •  •  Imagini  •  •  Portal  •  • 

All Right Reserved © 2007, Designed by Stylish Blog.