Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Heliu
Tabelul periodic
Date
Nume, Simbol, Număr atomic:	Helium, He, 2
Serie chimică:	gaz nobil
Grupa, Perioada, Bloc:	18, 1, s
Aspect:	gaz incolor
Masa atomică:	4,002602 u
Masa molară:	22,4 · 10−3 m3/mol
Rază atomică:	128 (31) pm
Configuraţie electronică:	1s2 ; 2
Electronegativitate:	5,2 (Pauling-Skala)
Structură cristalină:
Stare de agregare:	gaz
Punct de topire:	- K (−272,2 °C)
Punct de fierbere:	4,22 K (−268,93 °C)
Capacitate calorică:	5193 J/(kg · K)
Viteza sunetului:	972 m/s bei 273,15 K
Potenţial de ionizare:	2372,3 kJ/mol 5250,5 kJ/mol
densitate:	0,1785 kg·m−3
:
{{{punct-21}}}:	{{{descrie21}}}
{{{punct-22}}}:	{{{descrie22}}}
{{{punct-23}}}:	{{{descrie23}}}
{{{punct-24}}}:	{{{descrie24}}}
{{{punct-25}}}:	{{{descrie25}}}

Heliu este elementul chimic în tabelul periodic al elementelor cu simbolul He şi numărul atomic 2. Este un gaz monoatomic inert, incolor, inodor şi insipid, care nu este toxic. În sistemul periodic, face parte din grupa gazelor rare. Punctul său de fierbere (−268.93 °C sau 4.22 K) şi cel de topire (−272.2 °C sau 0.95 K) sunt cele mai reduse dintre toate elementele chimice şi de aceea heliul se găseşte doar în stare gazoasă, cu excepţia cazurilor de condiţii extreme. Tot condiţii extreme sunt necesare pentru ca heliul să dea un număr restrâns de compuşi, care sunt toţi instabili la temperatură şi presiune standard (TPS). Are doi izotopi : ³He şi ⁴He. Ambii sunt izotopi stabili, dar comportamentul ca un lichid al izotopului ⁴He, care are două faze (Heliu I şi Heliu II) capătă importanţă pentru studiul mecanicii cuantice, cu precădere pentru fenomenul de suprafluiditate (descoperit de Piotr Kapiţa în 1937) şi pentru studiul efectelor pe care le pot avea asupra materiei temperaturile ce tind spre zero absolut (0 K), cum ar fi superconductivitatea (efectul Meissner). Heliul este al doilea element din Univers, atât ca abundenţă cât şi ca luminozitate, şi este unul dintre elementele considerate că ar fi fost create în cursul Big Bang-ului. În Universul modern, aproape fiecare nou atom de heliu este creat ca rezultat al fuziunii nucleare a hidrogenului în stele. Pe Pământ, heliul apare ca urmare a dezintegrării radioactive beta(β) a unor elemente mult mai grele (particulele alfa -α- sunt, în fapt, nuclei de heliu). După crearea sa, o parte este captată cu gaz natural, unde atinge concentraţii de până la 7% în volume. Este extras apoi la temperaură redusă, separare numită distilare fracţională.

În 1868, astronomul francez Pierre Janssen este primul care detectează heliul ca pe o linie spectrală galbenă necunoscută în lumina unei eclipse solare. De atunci, au fost descoperite mari rezerve de heliu în câmpurile de gaz natural din Statele Unite, care este de departe cel mai mare furnizor din lume. E folosit în criogenie, în sistemele pentru respirat subacvatice da mare adâncime, pentru răcirea magneţilor supraconductori, în datarea cu heliu, pentru gonflarea baloanelor, pentru ascensionarea dirijabilelor şi ca gaz protector în multe aplicaţii industriale , cum ar fi sudarea cu arc electric.

modifică Vezi şi

• Tabelul periodic al elementelor

modifică =Legături externe

• ro Heliul pe sistemul-periodic.go.ro