Haiku.html

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”.

Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradiţional japoneză, (limba japoneză fiind o limbă silabică), alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 "versuri" formate din 5, 7, 5 silabe.
Încă de la început, s-au creat confuzii între cei trei termeni aflaţi în strânsă relaţie: Haiku, Hokku şi Haikai.
Termenul Hokku înseamnă, în limba japoneză "vers de început", fiind la origine o verigă de legătură spre un şir mai lung de versuri, cunoscut sub numele de Haikai. Deoarece hokku dădea tonul restului şirului de versuri, el a căpătat un rol privilegiat în poezia Haikai, încât s-a ajuns ca unii poeţi să compună numai un Haikai, renunţând la versurile următoare.
Abia prin eforturile lui Masaoka Shiki această independenţă a fost oficial recunoscută prin anii 1890, prin crearea termenului Haiku. Această nouă formă de poezie avea să fie scrisă, citită şi percepută ca un poem complet, independent, şi nu ca o parte a unui şir mai lung de versuri.
Practic, istoria Haiku începe în ultimii ani ai secolului al XIX-lea.
Renumitele versuri ale perioadei Edo (1600-1868), scrise de maeştri precum Matsuo Bashō, Yosa Buson şi Kobayashi Issa, sunt în general cunoscute sub denumirea de Hokku şi trebuie percepute în perspectiva istoriei Haikai, dar în prezent ele sunt citite ca Haikuuri independente.

Haiku-urile trebuie să conţină cel puţin o imagine sau un cuvânt care să exprime anotimpul (kigo) în care acesta a fost scris. De obicei subiectele se referă la natură, plante, flori, insecte, etc:

Viaţa mea toată:

Frunze purtate de vânt

În prag de toamnă.

Cel mai cunoscut haijin este Matsuo Bashō, cel care a impus haiku-ul clasic prin cartea sa, "Drumul îngust spre îndepărtatul nord". Basho s-a născut in oraşul Ueno din prefectura Mie (Japonia), unde are loc anual un popular festival de haiku şi a întreprins trei călătorii celebre.

Un exemplu de hokku clasic scis de Bashō:

古池や蛙飛込む水の音　

Furu ike ya kawazu tobikomu mizu no oto

balta cea veche—

sunetul unei broaşte

sărind în apă

Astăzi, poezia haiku este cea mai populară formă din Japonia, dar este foarte cunoscută şi în afara ei. Mulţi scriitori englezi sau americani, dar nu numai, şi-au încercat măiestria în a compune asemenea versuri. Se apreciază că astăzi numai în Japonia, sunt în jur de 10 milioane de scriitori de haiku, dar majoritatea sunt la nivel de amatori şi scriu pentru ei înşişi. Mulţi s-au întrebat de ce această formă este atât de populară, atât în Japonia căt şi în afară, mai ales că, în încercarea de a compune o asemenea poezie în altă limbă decât japoneza, haiku îşi pierde definiţia - căci în această limbă şi doar aici, toate sunetele ce formeaza alfabetul au aceeaşi lungime, iar toate poemele haiku - implicit - sunt la fel de lungi, pastrând un ritm impus din timpuri străvechi. Însă arta modernă încearcă - se pare - să elimine aceste limite, aceste reguli, lasând liberă imaginaţia artistului, iar aceştia se concentrează asupra conţinutului, nu numărului de silabe. Se poate spune că poezia haiku are un punct forte: şi anume că exprimă atât de multe prin atât de puţine cuvinte.

Unul din mulţi poeţi moderni ai Japoniei este Banya Natsuishi. Acesta încercă să îmbine poemele haiku cu imagini vizuale abstracte. Se poate spune că poeme haiku exprimă sentimentele poetice ale scriitorului într-o formă concisă, scurtă, care stimulează imaginaţia cititorului, descriindu-i scene pe care - astăzi - este posibil ca acesta să nu le fi văzut niciodată. Shiki şi-a exprimat concepţia conform căreia Haiku-ul este un instantaneu al realităţii, înrudit cu fotografia.

Primul Simpozion internaţional contemporan de haiku s-a organizat la Tokyio, pe 11 iulie 1999, sub patronajul Asociaţiei de Haiku Modern, una din cele trei organizaţii importante din japonia. La încheiere a fost dat publicităţii "Manifestul Haiku din Tokyio - 1999", în şapte puncte, cu scopul de a reorganiza regulile tradiţionale ale Haiku-ului , pentru ca acesta să se poată adapta la cultura fiecărui popor. Iată câteva dintre acestea:

Cuvintele sezonale pot fi înlocuite cu "cuvinte-cheie", cu caracter universal: mare, copaci, viitor, foc, apă, fără legătură cu anotimpurile;
Criteriul esenţial pentru haiku va fi "originalitatea";
Se vor folosi ritmul şi sunetele carcteristice fiecărei limbi, pentru a scrie un haiku, care va putea avea o structură de 3 sau 4 versuri, de câte 4, 6 sau 8 silabe;
O importanţă deosebită le vor avea "cuvintele penetrante";
Va fi necesar să se facă mai multe traduceri.

modifică Categorii estetice pentru Haiku

Aware (stare emoţională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumuseţe armonioasă)
Fueki (eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii)
Ryuko (efemerul, ceea ce este vremelnic, dimensiunea trecătoare a naturii)
Mei (frumuseţe a naturii, a inteligenţei umane)
Mono No Aware (patos al lucrurilor)
Mushin (negativitate, lipsă de spirit, cu conotatii din filozofia Zen, de nimicnicie)
Sabi (tristeţe a singurătăţii, a declinului, a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugător)
Wabi (frumuseţe austeră, melancolie, dezolare)
Yugen (misterul singurătăţii, al însingurării)
Karumi (simplitate adâncă a formei literare, eleganţă, naturaleţe)

O altă formă de poezie inspirată din haiku se numeşte senryū.

O altă formă de poezie japoneză scurtă, cu formă fixă se numeşte Dodoitsu.

Haiku.html

modifică Categorii estetice pentru Haiku

modifică Legături externe