Fizica teoretică foloseşte modele matematice şi abstracţii ale fizicii, în loc de procese experimentale, în încercarea de a înţelege natura. Miezul său central îl constituie fizica matematică [1], deşi sunt uneori folosite şi alte tehnici conceptuale. Scopul este raţionalizarea, explicarea şi predicţia fenomenelor fizice. Progresul ştiinţei depinde în general de interacţiunea dintre studiile experimentale şi teorie. În unele cazuri, fizica teoretică aderă la standardele de rigurozitate matematică dând observaţiilor şi experimentelor o pondere redusă. De exemplu, în timp ce a dezvoltat teoria relativităţii restrânse, Albert Einstein s-a preocupat de transformările Lorentz care lăsau ecuaţiile lui Maxwell invariante, dar nu a fost interesat de experienţa Michelson-Morley privind viteza Pământului printr-un eter luminifer ipotetic. Pe de altă parte, Einstein a primit Premiul Nobel pentru Fizică pentru faptul că a explicat efectul fotoelectric, care la acea vreme era un rezultat experimental fără o formulare teoretică.
- ^ Uneori, termenul de fizică matematică este folosit cu referire la fizica teoretică
|
