Papa Clement al XII-lea, cu numele de botez Lorenzo Corsini, (n. 7 aprilie 1652 - 6 februarie 1740) (în franceză Clément XII, în latină Clemens XII, în italiană Clemente XII), a fost un papă al Romei, între anii 1730 - 1740.
modifică Originile şi studiile
S-a născut într-o familie celebră, din care făcea parte Sfântul Andrea Corsini. După studii la Colegiul Iezuit, a obţinut un doctorat în drept, la Universitatea din Pisa.
A fost creat cardinal de către Papa Clement al XI-lea, la 17 mai 1706.
La 12 iulie 1730, ca urmare a decesului Papei Benedict al XIII-lea, a fost ales papă.
Clement al XII-lea şi-a început activitatea de papă prin atenuarea corupţiei unor Benedictini. L-a înlăturat pe atotputernicul şi nedemnul Niccolò Cascia (pronunţat Caşa), care profitase de neimplicarea bunului Papă Benedict al XIII-lea, condamnându-l pe Cascia la 10 ani de închisoare şi la confiscarea averii. A îmbunătăţit eficacitatea guvernării Statului Papal, deşi i s-a reproşat crearea unei loterii ca mijloc de a creşte fondurile Statului.
În raporturile cu marile puteri ale timpului, Clement a avut parte de aceleaşi umilinţe ca şi majoritatea papilor din acel secol. Dreptul său de suzeranitate asupra Parmei i-a fost ignorat, iar Bourbonii s-au aliat cu Habsburgii, contra bătrânului papă. A făcut pace cu Portugalia, dar a intrat în polemică cu Spania.
A continuat presiunea asupra Janseniştilor, bulla Unigenitus marcând începul acestei presiuni. La scurt timp, Francmasoneria din Anglia s-a instalat la Florenţa, iar apoi, la Roma. Papa Clement al XII-lea a fost nevoit să o condamne, ameninţându-i cu excomunicarea (afurisirea) pe toţi aderenţii acesteia. A emis, în 1738, bulla In eminenti, care constituie primul decret îndreptat contra francmasoneriei.
A primit în Biserica Catolică un mare număr de copţi monofiziţi.
A încercat să realizeze reunificarea Bisericii Romane cu Biserica Ortodoxă. A cerut Patriarhului armean să ridice anatema îndreptată contra Conciliului de la Calcedon şi contra Papei Leon I.
În timpul pontificatului său, a fost recunoscută independenţa Republicii San Marino.
De prin anul 1732 a fost aproape orb şi paralizat, dar strălucitoarele sale facultăţi intelectuale şi capacitatea sa de a-şi alege anturajul, i-au permis un pontificat excelent. şi a decedat, la vârsta de 88 de ani, în 1740. I-a urmat Papa Benedict al XIV-lea. Mormântul său maiestuos se află în Biserica San Giovanni in Laterano.
- Sfântul Vincenţiu de Paul
modifică Surse bibliografice
- Ioan M. Bota, Istoria Bisericii Universale şi a Bisericii româneşti, Editura "Viaţa Creştină", Cluj-Napoca, 1974, pp. 240-241.
- Traducere şi adaptare a textului Clément XII, din limba franceză de pe pagina Wikipédia, Encyclopédie libre.
modifică Legături externe
|