Cerul înstelat.html

Pentru detalii, vezi articolul Constelaţievezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Harta constelaţiilor în reprezentarea lui Frederik de Wit (sec. al XVII-lea)

Cerul nocturn sau cerul înstelat desemnează cerul vizibil în timpul nopţii. În astronomie, se înţelege cerul lipsit de nor, vizibil în timpul nopţii.

Constelaţiile sunt aranjamente stelare vizibile pe cerul nocturn. Alte obiecte nocturne stralucitoare sunt planetele, cometele, nebuloasele, galaxiile, supernovele. În secolul 2 d.Cr., Ptolomeu a identificat 48 de constelaţii , multe alte fiind identificate înca din perioada babiloniană.

În prezent sunt identificate 88 constelaţii. Numele constelaţiei se referă atât la întreaga regiune de pe cer pe care o ocupă, cât şi la aranjarea stelelor.

Bolta cerească este împărţită la fel ca şi pământul în două emisfere.

sunt o jumătate de boltă cerească care înconjoară pământul, emisferele fiind despărţite una de cealaltă prin ecuator care desparte ca şi emisfera terestră sudică de cea nordică, cupola cerului văzută de la un anumit punct de pe pământ este mărginit de linia orizontului. Calea laptelui e situată în zona centrală a bolţii cereşti şi apare ca un brâu des cu stele.
Bolta stelară diferă după anotimp cu excepţia unor stele numite stele fixe care servesc în geodezie sau la orientare în navigaţie.

Constelaţiile din emisfera nordică cunoscute azi au fost înregistrate de catre Helvelius, în 1687.

Universum – C. Flammarion, Woodcut, Paris 1888, Kolorit: Heikenwaelder Hugo, Wien 1998

Emisferele:

Cuprins

1 Cerul în mişcare
2 Constelaţii
3 Constelaţii - recorduri şi date
4 Alte privelişti pe cerul nocturn
5 Ursa Mare
6 Sclipirea stelelor
7 Steaua Polară
8 Galerie de imagini a cerului cu stele în cele patru anotimpuri
- 8.1 Legendă
9 Legături externe

modifică Cerul în mişcare

Înca de pe vremea vechilor greci, astronomii au numit cerul nocturn sfera celestă, pentru că, văzut de pe Pământ, arată ca o sferă transparentă cu stele prinse de ea. Ecuatorul şi polii tereştrii sunt proiectate pe sferă pentru a forma un ecuator celest şi un pol nord şi sud celest, caracteristici folosite pentru a stabili poziţiile stelelor pe cer. Dat fiind că Pământul se roteşte, constelaţiile par să se mişte pe cer. Porţiunea din sfera celestă care poate fi vazută de un observator depinde de poziţia Pământului pe orbită. Deşi constelaţiile par plane, stelele din ele se află la distanţe variabile faţă de Pământ. De exemplu, stelele Batlegeuse şi Mintaka, din Orion, se află la 330 şi respectiv 2 300 ani-lumină. În timp, constelaţiile îşi schimbă forma, pentru că stelele îşi modifică poziţia faţă de celelalte.

modifică Constelaţii

Majoritetea consteleţiilor din emisfera nordică pe care le cunoaştem azi a fost denumită de vechii greci după personaje sau creaturi din mitologie. Constelaţiile din emisfera sudică au fost identificate şi denumite în sec 16-18, mai ales de către olandezi, odată ce navigatorii explorau coastele sudice. O parte sunt numite după instrumente ştiinţifice, cum ar fi Antlia (pompa de aer), Telescopium si Horologiu (pendula).

modifică Constelaţii - recorduri şi date

Hydra este cea mai mare constelaţie.
Crux, Crucea Sudului, este cea mai mică. Apare pe steagurile Australiei, Noii Zeelande, Braziliei şi Samoa de Vest.
Doar câteva constelaţii sunt vizibile în ambele emisfere - de exemplu Orion şi Aquila (vulturul). Centura lui Orion se află pe ecuatorul celest.
Pegasus e vizibil răsturnat în emisfera nordică, toamna, iar primavara, în emisfera sudică, în poziţie normală.
Cele 12 constelaţii zodiacale sunt intersectate de ecliptică (planul sistemului solar). Asta înseamnă că, văzute de pe Pământ, Soarele, Luna şi toate planetele, în afară de Pluto, trec prin ele. Gravitaţia exercitată de-a lungul timpului de corpurile din galaxie asupra Pământului au ca efect faptul că ecliptica trece acum printr-o a 13-a constelaţie, Ophicus, Omul cu Şarpele.

modifică Alte privelişti pe cerul nocturn

Pe cerul nocturn pot fi văzute cu ochiul liber circa 2 000 de stele, dar cele mai strălucitoare obiacte sunt planetele - Venus, Mercur şi Jupiter. Dintre acestea, Venus, numită şi Luceafăr de seară sau de dimineaţă, e cea mai luminoasă. Alpha Centaurii, una din cele mai apropiate stele de Pământ este vizibilă doar din emisfera sudică. Panglica palidă care traversează cerul e Calea Lactee vazută dintr-o parte. E vizibilă şi Galaxia Andromeda, aflată la 2,2 milioane ani-lumină. Alte spectacole nocturne: supernovele - stele care explodează - şi nebuloasele, locul de naştere al stelelor, cum e Crab Nebula.

modifică Ursa Mare

Numele constelaţiei Ursa Major din emisfera nordică înseamnă Marele Urs, potrivit legendei nimfei Callisto, transfotmată de Zeus în ursoaică şi plasată pe cer. Cele mai stralucitoare 7 stele sunt numite fie Carul Mare, fie Căruţa, în funcţie de forma lor distinctă pe cerul nopţii.

modifică Sclipirea stelelor

Stelele sclipesc pentru că lumina lor trece prin atmosfera terestră. Straturile acesteia au temperaturi diferite şi refractă lumina astfel încât steaua pare că se mişcă.

modifică Steaua Polară

Steaua cea mai apropiată de polul nord celest e cunoscută ca Steaua Polară. Mai e numită şi Polaris, din constelaţia Ursa Minor. În timp ce alte stele se mişcă pe cerul nopţii, datorită rotaţiei Pământului, Polaris rămâne în aceaşi poziţie. Nu există o stea care să marcheze polul sud celest, dar Crucea Sudului trece câteodată prin el.

modifică Galerie de imagini a cerului cu stele în cele patru anotimpuri

Imagini a cerului înstelat în România ca. la ora 22 h, pe la mijlocul lunilor aprilie, iulie, octombrie şi ianuarie.
Punctele cardinale fiind marcate pe imagine .